Din nou mama…

O saptamana nebuna de munca imi potoleste emotiile si bataile haotice ale inimii.

Respir printre picaturi si in scurtele secunde de liniste inca meditez la ceea ce traiesc…o fi real sau totul e o fictiune?!

Inchid agenda, imi fac ordine pe birou si foarte rapid in ganduri si cobor.

Cobor pentru a porni catre EA…

Cand urc in masina vizualizez instantaneu momentul cand am iesit din maternitate cu Teo… cata lume era in jurul nostru, cat de grijulii erau toti cu noi, cate persoane ma sunau pentru a ma felicita si incuraja…

Acum eram doar noi, singuri, incepand o noua viata. Nu stiu cum, dar aveam fix aceleasi emotii, aceleasi temeri, aceeasi nesiguranta si fix aceeasi privire. Ne-am tinut de mana tot drumul, reconfirmandu-mi faptul ca alaturi de el, totul pare mult mai usor si mai sigur.

Ajunsi la EA, entuziasmata mi-a sarit in brate. I-am luat „bagajul”: un iepuras si o girafa roz de plus, o rochita rosie de catifea, o camasa si 2 fotografii. Ne-am urcat in masina si nici macar o secunda nu a privit in urma ei…

M-am asezat langa ea si m-a luat de mana. Mainile ii erau fierbinti si tusea la fiecare 10 secunde dar fata toata-i radia de liniste si fericire.

Am intrat in casa, am spalat-o si schimbat-o si am plecat direct catre medic. Nu erau vesti tocmai bune dar am prins curaj pentru ca dupa, sa sarbatorim putin, marcand cumva inceputul vietii noastre in 4. La finalul zilei, cu ochii plini de incantare si-un zambet larg pe buze, am adormit imbratisate. Nici macar o clipa nu a plans sau intrebat de „mama”…

A doua zi dimineata s-a trezit ca si cum nu avusese febra, ca si cum nu fusese racita, ca si cum nu fusese acolo, ca si cum nu fusese ea… devenise un alt copil, exact ca si cum ar fi fost a noastra si la noi dintotdeauna!

Stiu ca o priveam si ii admiram puterea si dorinta de schimbare… in modul de a manca, de a gesticula, de a merge si chiar de a vorbi…

Acum, ca si atunci, sunt cea mai mandra si fericita mama … Teo are o „briosica”, Catinca are un „supererou”, iar eu am doua minuni!

Regasire

Atunci cand soarele rasare, o lume noua se trezeste la viata. Insa acesta nu poate cunoaste mereu lumina si caldura placuta a razelor aurii. Uneori este doar gri sau cenusiu sau rece…

La noi a rasarit un soare cenusiu. Un soare gri, rece si trist. Un soare care nu stia ce este iubirea, afectiunea, caldura bratelor sau lacrimile de fericire.

Un soare care insa a devenit al nostru si care ne-a trezit la viata.

Asa incepe povestea ei…

Fetita noastra cu ochii ca mura, cu parul scurt si cret, cu o gropita mica pe obrazul drept si degetele lungi. Ne astepta in pragul portii. Purta o caciula prea mare pentru capul ei mic si un zambet ce lumina totul in jurul ei. Mergea cu pasi mari si saltareti si chicotea zglobiu.

Am intrebat-o cum o cheama si mi-a raspuns cu veselie… „Eu!”. A inceput sa desfaca curioasa cadourile si s-a oprit la carti. Vorbea doar cateva cuvinte insa era complet fascinata de imagini. In spatele mainilor negre de noroi si zgariate de pisica puteai zari atingeri delicate si pline de emotie.

Am luat-o in brate si cuibarindu-se la pieptul meu mi-a intrat in inima si gata…am stiut ca ea este a mea si ca asa trebuia sa se intample pentru a ne regasi…

Cu greu s-a desprins de mine si orice ii spuneam ii eram Soare asa cum ea devenise Soarele meu!

Drumul inapoi spre casa a fost ravasitor. Simteam ca nicio secunda in plus n-ar mai merita sa locuiasca acolo.

Au mai existat multe drumuri prea lungi si prea grele dar cu fiecare dintre ele, ne regaseam.

Acum, la aproape 3 luni de la regasirea noastra, ii privesc ochii negri, ii mangai mainile aspre si ii soptesc:

Mama te iubeste mult si va fi tot timpul langa tine!

Despre atasament si adaptare

Abandonul deschis reprezinta parasirea cu buna stiinta a copilului de catre parintele sau, parinte a carui identitate este cunoscuta si care respinge in mod voit raspunderea parinteasca.

Sentimentul abandonului este resimtit inca de la nastere, studiile recente demonstrand ca trauma isi face simtita prezenta inca din perioada prenatala.

Corectarea ranilor produse de abandon constituie o procedura ce necesita mult timp si acceptare…acceptarea realitatii pierderii.

Traversarea acestei etape (acceptarea realitatii pierderii) presupune asumarea si constientizarea unor „reintalniri” imposibile. Una dintre aceste „reintalniri” este reintoarcerea in starea prenatala. A doua reintalnire este reintoarcerea in starea de neadoptat, in care singurii parinti sunt cei naturali. Ambele reuniuni sunt, realistic vorbind, imposibil de realizat pentru copilul adoptat.

Cu toate acestea, exista metode psihoterapeutice utile. Asadar, cea mai buna metoda prin care tinerii adoptati pot accepta realizarea primelor doua pierderi este validarea parentala.

Dr. Wendy McCord, medic psihiatru si fost presedinte al Asociatiei pentru psihologie si sanatate pre- si perinatala a declarat intr-un interviu realizat de Marcy Axness: „Eu cred ca aproape toti sugarii adoptati sunt intr-o stare de soc, adica cea mai grava forma a traumei. Ei trebuie sa fie tinuti in brate foarte mult, trebuie sa primeasca empatie adevarata, iar ceea ce fac trebuie interpretat prin prisma pierderii pe care au suferit-o. Parintii care neaga toate acestea pot spori trauma pe care bebelusul a suferit-o deja.”

Dr. McCord intareste aceste idei prin a sugera verbalizarea pierderii si suferintei: „Nu sunt mama inauntrul careia sa fi crescut, nu miros ca ea, nu vorbesc ca ea. Sunt o alta mama care te iubeste foarte mult si care nu te va parasi niciodata.”

Cea de-a doua sarcina este sa patrunzi in rana durerii. Daca acest lucru nu se va intampla, atunci el se va manifesta prin alte simptome, cum ar fi aparitia unor tulburari de comportament, tulburari alimentare, depresie etc.

Pentru copilul adoptat, viata sa psihologica se imparte in doua: inainte de adoptie si dupa adoptie. Intre cele doua capitole exista o schisma adanca- un loc al neputintei, al respingerii si al pierderii controlului. Este important pentru parintii adoptivi sa isi aminteasca faptul ca acesta este locul in care se cladeste atasamentul cu acestia.

Sarcina numarul trei a suferintei presupune adaptarea la un mediu nou. Ganditi-va ca tot ceea ce ii era cunoscut si familiar copilului, este pierdut.

Tocmai din acest considerent, se recomanda ca pentru o adaptare usoara sa se tina cont de urmatoarele:

  • sa se realizeze vizite la domiciliul familiei adoptatoare inainte de mutare;
  • la prima vizita sa se realizeze o fotografie de familie pe care ulterior sa o inramati si sa i-o dati copilului la locuinta AMP-lui (Asistent Maternal Profesionist);
  • realizati o floare in mijlocul careia sa puneti o poza cu voi (parintii) si de jur imprejurul acesteia, lipiti atatea petale cate zile au mai ramas pana la venirea acasa. In acest fel, pregatiti copilul inconstient pentru schimbare si implicit adaptare.
  • in prima luna dupa mutarea la dumneavoastra, minimizati vizitele catre sau din partea rudelor, prietenilor etc. Un plus de oameni si locuri noi, il vor agita, supraexcitandu-l nervos.
  • folositi-va de lucrurile cu care copilul a venit de la AMP (va manca cu furculita adusa de acolo, se va imbraca chiar si cu hainute mai vechi dar care-i sunt foarte dragi);
  • respectati-i rutina deprinsa si nu aduceti multe schimbari in programul zilnic;
  • tineti-l cat mai mult in brate si oferiti-i mangaieri suave pentru a facilita conectarea;
  • vorbiti-i in propozitii scurte, clare, repetandu-le cu o tonalitate joasa. Copiii adoptati nu sunt pregatiti neurologic pentru multe cuvinte.
  • creati-i o lume predictibila. Anuntati-l in fiecare moment ce urmeaza sa faceti si pregatiti-l pentru planurile familiei (ex: cumparaturi, vizita la bunici etc.).
  • nu-l suprastimulati. Nu incepeti un program de recuperare, nu lucrati cu el deocamdata carentele observate. Axati-va pe simpla creere a unui mediu sigur, predictibil si bazat pe multa conectare si atasament.
  • evitati locurile aglomerate. Expunandu-l la astfel de locuri, veti dezvolta foarte usor tendintele anxioase.
  • nu folositi pedepse precum statul la colt, izolarea intr-o camera etc. Astfel, il veti supune la noi abandonuri.
  • creati-i un jurnal si povestiti-i mereu „povestea voastra”, adaptand-o varstei copilului;
  • amanati pe cat posibil inscrierea la gradinita/ scoala cateva luni bune dupa venirea acasa;
  • cand va incepe totusi sa frecventeze colectivitatea, duceti-l treptat (la inceput doar cateva ore) si intotdeauna luati-va la revedere la plecare.

Sarcina numarul patru si ultima presupune ca persoana indurerata sa isi scoata din minte persoana pierduta si sa isi continue viata. A-si scoate din minte persoana pierduta inseamna sa iti permiti tie insuti sa te gandesti la familia naturala hotarand mai apoi sa extragi energia afectiva din ea si sa o reinvestesti intr-o alta relatie.

Toate acestea reprezinta reguli de baza in dezvoltarea unei personalitati echilibrate iar dumneavoastra, parintii, sunteti principalul liant al autodescoperirii lor.

Va doresc calatorii minunate, impreuna!

 

Sursa bibliografica:

Sherrie Eldridge, Douazeci de lucruri pe care copiii adoptati ar dori ca parintii lor adoptivi sa le stie.

Povestea unui ursulet fericit si foarte iubit,Cafeluta! (poveste terapeutica despre adoptie)

Metaforele terapeutice reprezinta o foarte buna sursa psihoterapeutica de a corecta anumite traume sau a aborda teme cu o incarcatura emotionala puternica (ex: adoptia, divortul, pierderea unei persoane sau a unui lucru drag etc.) Aceste „povesti cu morala” sunt folosite atat in terapia copiilor cat si a adultilor, materialul fiind creat in functie de ceea ce dorim sa reliefam.

Inspirata de dragostea lui Teo pentru ursuletii de plus si de nevoia parintilor adoptivi de a le comunica copiilor lor intr-o forma cat mai blanda si intr-un limbaj cat mai apropiat varstei lor, despre adoptie si modul in care acestia au aparut in viata familiei lor, am creat o poveste terapeutica „de plus” despre adoptie.

Va doresc lectura placuta, plina de emotie si inspiratie…

A fost odata ca niciodata caci de nu ar fi nu am povesti, un ursulet cafeniu mic, pufos si gingas. Era vesel si jucaus, ochisorii ii sclipeau iar blanita sa te-ndemna sa-l mangai si sa-l alinti cat de mult posibil.

Era perfect si oricine si l-ar fi dorit acasa pentru a experimenta nopti cu somn linistitor si dimineti voioase. Insa, ursuletul cafeniu de luni bune statea trist si posomorat in raftul gri al magazinului din colt.

Familia sa nu putu avea grija de el si hotarara sa-l duca in grija Depozitului de jucarii. Doamnele dragute de acolo il spalara, ii cusura plusul si nastureii rosii, il stransera puternic in brate si dupa cateva luni bune in care muncisera pentru a-l face cel mai frumos ursulet, il transferara la magazinul de jucarii al doamnei Speranta.

Un nume predestinat parca pentru a-i oferi increderea si convingerea ca va ajunge in bratele unei familii iubitoare si vesele, asemeni lui.

Doamna Speranta primea periodic telefoane si vizite de la familii care isi doreau atat de mult un suflet cald si pufos dar Cafeluta nu avea niciodata norocul sa fie cel ales. Nu stia ca in curand avea sa vina ziua cand el ii va alege…

Era o dimineata senina.

Altfel decat toate celelalte. Simteai asta prin razele atat de luminoase ale soarelui, prin cantecul pasarelelor de pe pervaz, prin mirosul proaspat al florilor din camera si energia lucrurilor.

Cafeluta isi aranja nastureii cand, in pragul usii aparura EI! Fu suficienta o privire pentru a sti ca pe ei ii astepta de atata timp. Ei ii zambira. Se citea in ochii lor calzi aceeasi emotie si bucurie a regasirii. Intrebara ceva rapid si il luara entuziasti in brate. Nerabdarea si dragostea lor se transforma in lacrimi de fericire. O fericire dulce, suava si mult asteptata de toti.

Cafeluta simti imediat ca nimic pe lume nu este mai magic ca adoptia.

Si chiar daca poate nu semana perfect cu ei, nu se comporta atat de perfect ca ei sau nu vorbea perfect asemeni lor, intre ei exista deja o legatura perfecta… o legatura nascuta din inima lor.

Cu-n zambet timid, de pe un scaun ce scartaie usor in magazinul din colt, incalec pe-o sa si inchei povestea mea…povestea unui ursulet fericit si foarte iubit, Cafeluta!

Prima intalnire cu copilul mult dorit

Zi si noapte visam la copilul dorit…

Ne imaginam cum va arata, ce vom face impreuna, cum se va schimba viata noastra odata cu venirea lui, cum vor decurge primele saptamani si primele luni impreuna si cum se va desfasura prima noastra intalnire.

Prima intalnire reprezinta prima imagine pe care ne-o proiectam in momentul in care luam hotararea de a adopta. De multe ori insa plecam la drum cu un bagaj insuficient de informatii.

Prima intalnire este poate cea mai importanta din tot procesul de adoptie. Motiv pentru care, trebuie sa fim suficient de pregatiti pentru ea. Mai exact, trebuie sa ne cream un plan bine stabilit si riguros. La aceasta intalnire veti fi insotiti de catre psihologul si asistentul social al directiei de care apartine copilul. Acestia vor evalua si va vor evalua ca viitori parinti, ca familie, cuplu si nu in ultimul rand, dorinta si gradul dumneavoastra de interes pentru copilas.

Tocmai de aceea, este bine ca inainte partenerii sa redeschida subiectul deciziei adoptiei si a catorva pasaje din viata lor (cum s-au cunoscut, momentul deciziei de a avea un copil etc.).

Veti observa ca este extrem de important sa aveti „aceeasi poveste” dar mai ales sa va completati in anumite relatari.

De asemenea, nu uitati ca veti fi analizati de un psiholog. Incercati sa aveti o atitudine decenta (ex: nu vorbiti la telefon cu acestia in masina, nu este politicos), deschisa (ex: nu va impotriviti recomandarilor primite), solicitati cat mai multe detalii despre copil pe perioada drumului catre acesta, fiti respectuosi si hotarati.

Nu uitati o secunda ca este dreptul vostru de a intreba orice despre copil si de a va instiinta despre orice problema sau detaliu din viata acestuia (sarcina mamei, momentul nasterii, detalii despre parinti si familia biologica, primul gangurit, primii pasi, alimentatia ca sugar etc.).

Personal, in calitate de psiholog, va marturisesc ca aceste date constituie o baza extrem de importanta in creionarea unei anamneze complete, fiind primele informatii pe care le solicit in evaluarile initiale si un bun reper pentru descoperirea cauzei unei anumite probleme.

Se impune de asemenea si documentarea despre profilul de varsta al copilului. Mai exact, daca urmeaza sa vedem un copil in varsta de 3 ani este bine sa citim despre cum este copilul la aceasta varsta: ce abilitati ar trebui sa aiba insusite, cum se situeaza in dezvoltarea diverselor paliere (cognitiv, emotional, afectiv etc.), ce alimentatie ar trebui sa aiba, ce jocuri prefera, ce achizitii educationale are dobandite etc.

Pentru ca aceasta imagine sa fie cat mai completa, va recomand sa dezbateti diverse nelamuriri intr-un grup de parinti ce au copilasi de aceeasi varsta cu al dumneavoastra.

Accesand informatiile dintr-un astfel de grup, puteti descoperi mult mai bine preocuparile copilului dumneavoastra si astfel veti putea achizitiona jucariile potrivite pentru prima intalnire si ulterior, pentru venirea acasa.

Este important sa proiectati cateva activitati pentru prima intalnire. Intrati in incapere veseli, tonici, zambitori, folosindu-va emotiile intr-un scop constructiv. Stabiliti contactul vizual cu copilul dupa care cereti sa fie lasat jos daca se afla la cineva in brate si coborati-va la nivelul acestuia, prezentandu-va. Este pozitia optima de a va analiza, observa si conecta. Ulterior, aceasta pozitie o veti putea folosi in orice criza comportamentala ori atunci cand ii veti comunica o decizie sau ii veti oferi lamuriri asupra unui lucru.

Dupa acest moment, recomandat este sa va impartiti sarcinile. Unul dintre dumneavoastra va discuta cu asistentul maternal si reprezentantii directiei, in timp ce celalalt va interactiona cu copilasul. Dupa un anumit interval de timp veti putea schimba rolurile.

Pentru a avea o interactiune optima si pozitiva cu copilul, va recomand cateva trucuri si jocuri:

  • evitati in primele 20 de minute contactul fizic cu copilul;
  • oferiti-i copilului spatiul si timpul de care are nevoie pentru a va cunoaste;
  • incercati spre mijlocul sau chiar finalul intalnirii sa-l atingeti usor pe manuta, asociind atingerea cu cateva cuvinte de apreciere rostite intr-o tonalitate blanda si calda;
  • in functie de varsta copilasului, achizitionati jucarii care sa va faciliteze interactiunea si apropierea: cuburi (pentru copilasii mai mici exista varianta de Lego Duplo), carti de povesti, seturi de minim 2 jucarii pentru a realiza jocuri de rol (2 papusi, masini), carte si creioane de colorat, puzzle-uri etc. Nu uitati de jucaria de impact, care are rolul de a-i aminti de voi. Aceasta poate fi un animalut de plus, o lampa de veghe cu muzica de relaxare, o pernuta cu personajul de desen animat preferat.
  • daca copilasul este mai marisor (peste 5 ani), puteti realiza diverse jocuri in 3 intr-o zona in care sa fiti doar voi, in intimitate (pe o patura in curte, intr-o camera goala, intr-un birou liber etc.). Jocurile au rolul de a va cunoaste mai bine si a interactiona.

Un astfel de joc este cel intitulat „Daca as fi…”. Fiecare persoana va trebui, pe rand, sa-si prezinte interesul/ preferinta pentru un animal, floare, carte, joc, haina, desen animat, culoare etc., numindu-l si argumentandu-si alegerea.

Exemplu: Daca as fi o culoare mi-ar placea sa fiu culoarea roz deoarece exprima veselie/ ma binedispune etc.

Veti observa ca un astfel de joc va va apropia grozav, va va ajuta sa va cunoasteti mai bine, va crea un moment memorabil si va consolida legatura pentru urmatoarele intrevederi, daca hotarati ca veti dori sa mergeti mai departe cu potrivirea.

Este indicat sa va alegeti foarte bine cuvintele si atitudinea, ca pana la concretizarea deciziei finale de continuare a potrivirii practice, sa nu-i oferiti iluzii si sperante inutile copilului.

De asemenea, in aceasta prima intalnire un rol extrem de important il are si asistentul maternal. Nu-l excludeti, acordati-i atentia de care are nevoie pentru a culege astfel cat mai multe date despre copil si a initia astfel in mintea si sufletul acestuia, conceptul de munca in echipa. Comportamentul dumneavoastra cald, deschis si empatic va genera cu siguranta un comportament similar din partea acestuia.

Intorcandu-va acasa, nu va sfiiti sa schimbati impresii despre copil, experienta, sa va proiectati momente sau pasaje viitoare alaturi de micut, luand calmi si detasati marea decizie.

Daca ati prins incredere pentru realizarea primei intalniri, va urez pasi binecuvantati catre copilul mult asteptat si fie ca prima privire sa va ramana vesnic in suflet iar prima voastra imbratisare sa va uneasca inimile!

Nopti cenusii

Incerc de cateva saptamani bune sa ma adun si sa scriu un nou articol.

Nu e usor … nu-mi este usor …

Pentru ca nu este un articol oarecare, este unul despre alegerile pe care trebuie sa le faci in adoptie.

Gandurile … asteptarile … dorintele … realitatea!

Din pacate, am fost pusa in situatia de care m-am temut cel mai tare, aceea de a respinge. Si nu doar un copil, ci doi! Chiar si acum mai simt durerea ranilor produse de respingerea lor… dar asta e ceea ce am simtit ca trebuia sa fac.

Probabil ca intalnirea cu copilul sufletului meu nu a venit inca…

Zilele acestea insa ceva a reusit sa ma inspire. O mamica dintr-un grup destinat adoptiei ne-a dezvaluit o superstitie de-a ei, confirmata: „Cu cat intampini mai multe piedici in realizarea unui lucru, cu atat acel lucru iti va oferi mai multa implinire!”.

Ei bine, la noi povestea nu a fost asemenea unui basm, asa cum visasem. A fost o lectie de viata traumatizanta dar necesara pentru a ne descoperi limitele.

Initial, am ales din „Lista copiilor greu adoptabili” (acea lista pe care inca v-o recomand din toata inima sa o consultati, avand deja prieteni care au copilasi minunati acasa datorita ei) o fetita de 3 ani si jumatate, din celalalt capat al tarii. Ulterior, la doar 2 saptamani distanta, am fost potriviti cu o fetita de 3 ani si 11 luni, din Bacau.

Ambele nu au fost sa fie ale noastre… Bagajul de afectiuni al parintilor, gradul de degradare psihica al copiilor, problemele medicale puse sub semnul intrebarii privind recuperarea ne-au determinat sa nu mai putem continua.

Au urmat nopti cenusii, cu vise zbuciumate, cu intrebari fara raspuns, cu multa meditare… si lacrimi…. si teama…

Insa astfel am reusit sa aflam cu adevarat tainele adoptiei! Am descoperit ca nu este suficient sa-ti doresti acest lucru. Ci trebuie sa te analizezi ca individ, ca familie, sa-ti definesti ceea ce ai putea accepta, sa evaluezi situatiile unde ti-ar putea fi greu, sa-ti descoperi resursele pe care le detii pentru a face fata potentialelor dificultati si sa stii cand si cum sa-ti „asculti” sufletul.

Acum…sunt impacata!

Si-n noptile cenusii, imi ascult inima si inchid ochii linistita caci stiu ca destinul imi e deja pecetluit…

Lista copiilor greu adoptabili

Cand ai luni sau ani de asteptare in spate intervin multe frustrari si goluri in suflet.

Te simti abandonat, te simti fara iesire, te simti ca inca odata ai esuat ca om si ca nicicand nu vei putea fi parinte. Toate aceste ganduri dezvolta carente psihice si emotionale.

In luna decembrie a anului trecut am primit o adresa acasa in care ni se prezenta accesabilitatea noastra (a parintilor adoptivi) de a parcurge Platforma copiilor greu adoptabili, fara a ni se furniza foarte multe detalii despre aceasta.

Ulterior, dintr-un grup de suport al familiilor adoptive am aflat ca aceasta platforma este de fapt o lista on-line unde sunt inregistrati copiii care timp de 9 luni nu au intrat intr-o potrivire cu nicio familie sau care desi au intrat intr-o potrivire au fost respinsi din diverse motive. Motivele constau in faptul ca sunt copilasi cu diverse grade de handicap (usor-grav), frati inseparabili sau copii de diverse etnii.

Intr-o fraza succinta…greu adoptabili.

In realitate…minunatii mult asteptate!

Ne-am programat si noi la o vizualizare. Ne-am luat liber de la serviciu si am pornit emotionati catre fetita mult dorita!

Am intrat in biroul Serviciului Adoptii unde platforma ne astepta deschisa. M-a impresionat profesionalismul angajatilor, care s-au retras discret si ne-au lasat sa o vizualizam in initimitatea noastra.

Erau 122 de pagini…

-Hai sa incepem cu pagina 122, am zis eu spontan.

Primul profil de pe pagina  era al unei fetite vesele, cu parul negru, ondulat si ochii mari…foarte mari si migdalati.

-Hai sa o notam, imi place!

Printr-un click am intrat in profilul ei si i-am citit tot istoricul medical, psihologic, educational, aptitudinal etc. Dupa, au urmat inca 14 fetite selectate, cu varsta intre 2 si 6 ani.

Este forte important de mentionat faptul ca, in alegerea unui copil din aceasta lista nu conteaza sexul si varsta pentru care sunteti atestati. Mai exact, daca cineva are atestat pentru baietel cu varsta cuprinsa intre 0-3 ani si in lista vede o fetita de 6 ani, poate merge mai departe cu potrivirea. De asemenea, puteti lua si frati chiar daca atestatul dumneavoastra nu este pentru 2 sau 3 copilasi.

Dumnezeu insa lucreaza intr-un mod neasteptat pentru fiecare dintre noi. Noi am ramas fara internet, ni s-a blocat platforma, ma rog…peripetii cu amintiri.

La finalul vizualizarii ei eram realmente epuizati psihic. Cu ochii in lacrimi, am inceput selectia.

-E cu elemente autiste, pas!

-Sunt surori si nu vor separate, pas!

-Este cu tratament psihiatric puternic de cand era bebelus, pas!

Si-am ramas cu 4…Incordarea era foarte mare si-atunci am rostit amandoi:

-Pagina 122, ea e!

I-am recitit cu atentie profilul, ne-am ridicat si i-am cerut blocarea.

Atunci cand iti place un copil si doresti sa-i vezi fisa sintetica (profilul in amanunt) se solicita blocarea acestuia pentru a ti-l putea tine rezervat. Neblocandu-l, in acelasi timp, in tara, altcineva ti-l poate gasi si dori sa-l blocheze , astfel pierzandu-l.

Doamnele de la directia noastra au fost extrem de prompte si au blocat-o imediat. Tot imediat au sunat directia de la domiciliul fetitei care, ne-a trimis fisa sintetica a acesteia intr-un sfert de ora.

A doua zi dimineata, managera de caz a fetitei ne-a sunat si impreuna am programat prima intalnire.

Acum, ne mai despart 2 zile pana la a o cunoaste…

V-am spus ca am gasit-o la pagina 122, nu? Dar ca eu si sotul suntem nascuti intr-o zi de 22, v-am spus? Sau ca ne-am imprietenit intr-o zi de 22?

Nimic nu este intamplator!

In cele 5 ore petrecute acolo am tremurat, am plans, am ras, am suspinat…si toate astea datorita lor, copilasilor!

Sunt copii cum poate nici n-ati indraznit sa visati…

Sunt asa cum ii doriti…

Si daca va temeti de selectie, nici nu e nevoie sa o faceti voi…pentru ca o va face el…

Atunci cand va asteptati mai putin, el va va gasi!